Cu ce ne deplasăm de la aeroport ?

Uh ador vacanțele și iubesc zborul cu avionul.
Ce frumos  este să fii deasupra tuturor să vezi totul de dus.Ador senzația și dacă s-ar putea aș face zilnic câte un zbor :)
Dacă ai zburat măcar o dată cu avionul și nu ai frică de înălțime e posibil să îmi înțelegi entuziasmul.
Un alt lucru ce mă impresionează este sistemul shuttle bus,care deși e relativ nou în România are destul de mulți adepți. Acest sistem vine în întâmpinarea călătorilor de a ajunge confortabil și rapid la aeroport sau de la aeroport acasă. A fost preluat și de hoteluri, agenții de turism sau alți agenți economici operatori în zona turismului. Acest transfer aeroport se face, practic, prin rezervare, în funcție de ora de zbor. Este un serviciu care asigură un plus de siguranță călătoriei tale și elimină neplăcerile pe care le aduc schimbul de mijloace de transport cu bagajele de călătorie, timpul pierdut prin stații intermediare și orice alte elemente neprevăzute pot apărea pe drum.


Cred că știi și tu la ce mă refer, mai ales dacă ai fost cel puțin într-o vacanță în străinătate.Problema unui transport aeroport- hotel nu are de ce să te îngrijoreze pentru că ea este rezolvată.
Avem și la noi în țară o firmă care se ocupă de acest transfer aeroport la domiciliu.
Transfero pune la dispoziție o gamă variată de servicii în acest sens.Fie că este vorba despre transfer aeroport Otopeni și retur, închirieri autocare sau despre transfer aeroport privat.
Aceștia organizează zilnic curse tur-retur de transport aeroport Otopeni și Aeroport Cluj, în diferite destinații.
La Transfero există o echipă de șoferi  profesioniști și bine pregătiți pentru orice cursă este nevoie.
Transfero a devenit partenerul de încredere a peste 100.000 de clienți pentru transport aeroport, iar numărul acestora este mereu în creștere.
Din Otopeni se fac zilnic curse către Adjud, Bârlad, Brăila, Buzău, Focșani, Galați,Onești, Râmnicu-Sărat, Tecuci sau chiar Vaslui.
Și din Cluj se fac transferuri către Aiud, Alba Iulia, Baia Mare , Bistrița, Beclean, Dej, Huedin , Iernut, Luduș, Oradea, Satu Mare, Sebeș, Sibiu, Târgu Mureș, Turda și Zalău.
Orașele fiind atât de multe și extinse pe o zonă atât de mare nu ai cum să nu profiți de această șansă.Știi și tu cât e de greu când nu locuiești pe lângă aeroport, cum trebuie să te cari cu bagajele, cum nu găsești nici un taxi liber, sau mai rău cum ai de așteptat încă 5 ore până vine trenul care trebuie să te ducă acasă, aici mă refer strict la cei din țară.
E greu cu sincronizatul mijloacelor de transport și e mai greu când ai și un copil (sau mai mulți ) după tine.
Soluția salvatoare despre care am aflat și eu de curând este acest transport aeroport.Nu trebuie decât să îți rezervi bilet iar prețul unuia începe de la 2,99euro.



Ce părere ai despre astfel de firme ? Ai călătorit până acum cu astfel de firme de transfer aeroport?